ACASA - ANISOARA LAURA MUSTETIU

Anișoara Laura Mustețiu

Două lucruri în adolescență mi-au făcut inima să-mi zburde de bucurie: să citesc cărți și să scriu poezii. Astăzi, în timp ce scriu, mai pot vedea imaginea acelei adolescente. Citea o carte în timp ce un zâmbet îi lumina fața. Povestea îi umplea singurătatea. Se pare că acolo, ea găsise un refugiu temporar, care îi proteja sufletul fragil. De parcă ar fi știut deja din acele vremuri fragede un secret prețios: timpul și cărțile pot vindeca durerile.

BINE AI VENIT, DRAG CITITOR

Îți întind mâna… și te chem să pășești cu mine pe tărâmul parcă încă viu și emoționant al poveștilor, adeseori inspirate din realitățile vieții, din aventuri romantice sau iubiri imposibile, povești despre succese și încercări greu de înfrânt. Poate, foșnetul întâmplărilor îți va stârni o rafală de înfiorări și feeria locurilor te va fermeca în visări. Poate, te vei răcori la marginea unui izvor de reflecții, sub aripi de gânduri profunde. Sau poate te vei odihni lângă flăcările trăirilor, lângă emoțiile calde ce curg printre rânduri. Și dacă se va întâmpla să-ți curgă o lacrimă pe obraz, fie ca roua ei să-ți învioreze sufletul, cu noi recunoașteri, cu o nouă lumină.

POVESTEA VIEȚII MELE

Povestea vieții mele nu este simplă. Este învolburată. Dar aș putea spune că este bogată în experiențe și în lecții învățate, care au contribuit la succesul meu, atât în viața profesională cât și în cea privată. Mi-aș putea compara viața cu un ocean plin de forță, încercător, în valurile căruia s-au topit atâtea întâmplări. Dar nu toate întâmplările dispar. Cele importante au rămas, trăind discret sub chipul amintirii. Și… într-o zi m-am hotărât să le dau grai, transformându-le în povești, în romane de dragoste, în literatură pentru suflet și minte.

INSPIRAȚIE LITERARĂ

De-a lungul vieții, cărțile mi-au fost un lăcaș sacru. M-au lăsat să pătrund în lumea lor spirituală, să mă odihnesc, să mă regenerez, mi-au oferit roadele înțelepciunii și emoțiilor, m-au inspirat să descopăr și să înțeleg taina scrisului. Dar după ce colindăm prin universuri literare, după ce citim creaţii care ne inspiră, ne întoarcem acasă, acolo unde spiritul ne luminează drumul înspre imaginaţia noastră, considerată a fi infinită.

IUBIRE ȘI IMAGINAȚIE ÎN LITERATURA CONTEMPORANĂ

„Nu trebuie niciodată să ne fie frică să mergem prea departe, pentru că adevărul este dincolo de frică.” (Marcel Proust)

Când descopăr ceva nou și bun în viață, existența îmi izbucnește într-o inefabilă bucurie. Asemenea unui ocean înspumat răscolit de o mică furtună, senzațiile se ridică în vârtejuri amețitoare. Apoi se revarsă într-un noian de stropi înviorători pe cărările interioare ale ființei. Dintr-o materie asemănătoare sunt create și povestirile mele.

În esență, în timp ce imaginația își cerne magia în cuvinte, spiritul, adeseori însetat să răscolească pământul și universul, se revoltă cutremurat de mărturii și adevăr, cugetă, discerne, în final aducând la lumină noi recunoașteri. Un cuvânt cheie în povestirile scrise este trecutul, care pare adeseori un miraj strălucind din oglinda vremii și chemând sufletul călător să se piardă în fericiri și suferințe trecute. Dar cugetul nu doarme. Încearcă să găsească un benefic echilibru în prezent. Străbate pădurile, râurile și văile cerului, în căutarea a tot ce-i mai bun și frumos. În aceste căutări, iubirea de oameni, natura și universul devin o simbioză feerică și binefăcătoare.

„În tot ceea ce fac oamenii, Dumnezeu merge alături de ei. Privește și tace. Îi lasă să-și trăiască viața, din faptele zămislite de ei însăși. Dincolo de legile umane, există un adevăr care trăiește între conștiință și suferință, între realitate și iluzie, între binecuvântare și păcat. Adevărul poate fi uneori ambiguu, misterios, dar rămâne ca o mărturie în timp. Rămâne asemenea unei sculpturi cu mâinile zdrobite și îngropată undeva sub dărâmături. Supraviețuiește. Există. Adevărul așteaptă să fie descoperit” (PREȚUL ONOAREI).

DEZVOLTARE PERSONALĂ

Mai departe, reflectând despre însemnătatea cărților scrise, aș putea spune că în ele descriu un concept aparte al eului, un „eu” care găsește o nouă semnificație a durerii. O nouă sintagmă, atunci când își folosește energia izvorâtă din suferință pentru a lupta, pentru a învinge, sau pentru a crea ceva mai bun. Pe această cale, eul întâlnește un sens profund al identității, al vieții, dar și o nouă forță de vindecare. Ca urmare, cărțile publicate sunt mărturia triumfului asupra cruntelor încercări.

VALORIFICAREA PUTERII INTERIOARE

Adeseori, rândurile povestirilor emană idea valorificării suferinței, metamorfoza ei în putere… ”Aș da orice pentru un strop de aer proaspăt! Orice! Numai speranța nu! Speranța e tot ce am. O simt cât e de puternică. În adâncimile ei ascunde un vulcan activ de trăiri: ambiție, aspirație, dezlănțuire, furie, dorințe, înverșunare, umilință, suferință. Toate trăirile sunt în ea. Le-am acumulat de-a lungul vremii. Dar a venit timpul ca ele să iasă la suprafață, să se reverse, să fie energia călăuzitoare din această noapte” (CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI).

FIECARE VICTORIE ESTE REZUTATUL UNUI ȘIR LUNG

DE EVENIMENTE CAUZALE

Evoluarea și cizelarea identității nu este legată de locuri și oameni, dar poate fi influențată de ei. În cărțile scrise experiențele rămân clare. Sub influența forțelor interioare, fiecare victorie, sau eșec, sunt rezultatul unui lung lanț de evenimente cauzale. Caracterul reformator se revoltă împotriva normelor, valorilor și puterilor prestabilite, răspunzând întrebărilor etice despre calea de a trăi decent într-o lume uneori nedreaptă și inegală. Accentuează faptul că circumstanțele vieții nu sunt egale pentru toți, totuși, șansa de valorificare a puterilor interioare există în fiecare ființă.