Prof. Aurelia Rînjea despre cartea ”Scrisori pentru Sufletul meu”

Cu un titlu ademenitor, SCRISORI PENTRU SUFLETUL MEU, semnate de ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU, din îndepărtata Australie, frumoasa și talentată noastră scriitoare româncă din Valea Sânzienelor, ne invită la o comunicare specială, de la Suflet la Suflet. O carte așa cum dorește însăși Autoarea să fie, „o călătorie – o mână întinsă către sine, o invitație la ascultare, la vindecare, la miracol” și reușește cu prisosință.

Însăși Cuvântul către cititor, este delicat și tandru, deschizându-ți inima și Sufletul pentru a primi ceea ce Autoarea are de dăruit.

Se aud încă de la început „ecoul cuvintelor, propriul alfabet”, pașii tainici pe „spirala devenirii”.

12 Scrisori, precum 12 Apostoli, precum 12 luni, fiecare cu menirea și misiunea proprie, prin care Autoarea și-a conceput mirific cartea, într-o arhitectură din cuvinte, de idei, de aspirații.

În „Rădăcini și devenire” călătorim, în timpul care ne petrece, cu aroma dorului, cu memoria înscrisă în rădăcinile ce nu se văd, dar care respiră prin noi, în miracolul lui „acasă”, acolo unde a învățat iubirea necondiționată.

Autoarea stă de vorbă cu propriul Suflet, recunoscându-i esența divină, rădăcinile. Stă de vorbă cu Sufletul ei, precum un copil cu bunicul, numai că acum, copilul e matur, lucid, conștient de sine și vede lumea cu alți ochi. Vorbește cu propriul Suflet, cu recunoștința aceea pe care a învățat-o de la bunici, bucurându-se de viață, de poveste, de cine este, de iubirea necondiționată pe care ei i-au dăruit-o.

Frumoasă viziune, cum lumile cum se îmbrățișează, când scrii în altă limbă, pentru că într-adevăr limba Sufletului este universală!

Suntem onorați, chiar răsfățați aș spune, cu o scriere atât de frumoasă, aducătoare de pace, la care nu mai ai aproape ce adăuga… iar eu, prin cuvintele mele, simt nevoia doar să citesc, să recunosc și să mă recunosc.

„Feminitatea” este unul din subiectele alese de Autoare, despre care să ne vorbească. Frumos răsare pentru aceasta soarele peste cuvinte… și dialogul continuă… și zboară cu Sufletul precum „doi porumbei” deasupra mării, deasupra lumii, cu înțelepciunea aceleia, care a înțeles sensul și miracolul vieții… a înțeles că uneori distanța poate însemna „vindecare”, că poți să fii femeie „prin lumină”, armonizându-te și simțind „ritmurile naturii”, creându-se pe sine.

Învățăm de la Autoare, cum printre „Încercări”, putem vedea și descoperi revărsarea „de viață, pură, divină”, căpătând puterea de a ne „ridica, de a înțelege, de a ierta”, pentru a ne vindeca.

Constatăm că Autoarea și Sufletul ei, conviețuiesc într-o simbioză tăcută și divină, nu pot exista separat, dar se respectă și se prețuiesc. Frumoasă promisiune face propriului Suflet: „Îți promit pe tăcerea stelelor că voi crede mereu în mine, în tine”!

Cu cât citești mai mult, constați că te lași locuit de o mare pace, de o briză, precum a unei mări care vine spre tine… E briza mării lăuntrice a Autoarei, care se revarsă spre noi și prin care aceasta gândește și respiră liber, fără limitări.

Frumos definește „Libertatea”: „curajul de a fi cine suntem cu adevărat… o chemare spre propria esență”. Descoperim alături de ea „tihna clipei”, locul în care lăuntric vin spre noi tainele Sufletului, în care descoperi că poți deveni pasăre… când dai mâna cu tăcerea… cu liniştea şi adâncul. Când cerul e al tău. Un drum în care speri să contempli Absolutul. Da, la fel ca şi oamenii, păsările au poezia lor. Pe aripile lor lunecă cerul. Acolo sus, îşi trăiesc netrăirea, îşi leagănă iubirea într-o muzică pe care o ascultă neştiind de unde vine şi nici dacă s-a sfârşit.

Frumos ascultă Autoarea „cum respiră natura” și ne îndeamnă să percepem energia libertății ce curge prin noi.

Pagină cu pagină, învățăm să avem încredere în noi, în puterea noastră lăuntrică, pentru că acolo, în Casa Sufletului, răsare mereu Lumina prin care te ridici, speri și mergi mai departe.

Autoarea definește fiecare concept folosit, pe care apoi îl tratează cu atenția cuvenită, delicat și cu elocință, chiar dacă pare firesc. Mulțumește Sufletului pentru toate câte a învățat-o.

Constatăm cu emoție cum poate percepe, nu numai poetic, ci și ființial, căldura unei lacrimi – în „Despre pierdere”.

Pășim ca niște copii înfometați de adevăr, printre lecții, redate cu căldura celei pe care viața a învățat-o să se redescopere și să aibă încredere în propriul „potențial”.

Descoperim o comunicare extraordinară a Autoarei cu natura, pe care o iubește, o înțelege, care rezonează tainic cu ea: „Plânsul meu îmbrățișa trunchiurile copacilor”… „frunzele se zbat în fiori de vânt, tălpile absorb energia pământului”… dar, „Omul a uitat să se închine în fața copacului. A uitat că frunzele sunt daruri de îngeri, că rădăcinile lor emană puteri miraculoase”.

Ne vorbește despre Lumina Sufletului ei, care este de fapt, Lumina cu care scrie și pe care ne-o dăruiește.

Citind, ne hrănim permanent cu multe lucruri înțelepte. Excepțională viziune: „ceea ce credeam pierdut nu dispare. Doar se mută dintr-un colț al inimii în altul. Se transformă într-un alt fel de iubire”. Ne invită să prețuim clipa, să o trăim din plin.

Toate Scrisorile sunt lecții din care învățăm ceva, în care lecția vine spre noi, precum o atingere de înger, care te apropie de adevăr, de tine însuți, redându-ți liniștea a tot cuprinzătoare și de care ai nevoie, pentru a te vindeca și reînnoi. Înțelegem că golul creat uneori în Suflet, poate deveni un spațiu creativ, în care precum Autoarea, te regăsești, te exprimi, te aduni, un spațiu propice eliberării și împlinirii.

Ni se confesează că tot Sufletul ei a fost acela care i-a transformat trăirile „în versuri, în cuvinte, în povești și în cărți – ca să nu mai doară”.

Și lecțiile pline de înțelepciune continuă: Iubirea vindecă, s-o lăsăm să curgă prin trup sau să transformăm „durerea în Lumină”.

Scriitoarea percepe respirația Sufletului în „Tăcerile” dintre cuvinte. Tăcerea, pentru ea, este un „liman nevăzut”, o „mângâiere”, „este invitația la regăsire” … „acolo unde cuvintele se nasc în liniște”, unde Lumina dezvăluie drumul…

Ea aude glasul Sufletului… în mijlocul căruia este spiritul… iar în mijlocul spiritului… e Creatorul.

Autoarea ne vorbește despre miracolul din noi: „La răsărit, pășesc desculță într-o nouă dimineață – aici, totul devine un început”.

Fiecare din cele 12 Scrisori, constituie o adevărată Terapie prin Cuvânt, iar când suntem pregătiți să ne ascultăm Sufletul, putem să vindecăm ce avem de vindecat. „Iertarea este începutul vindecării”, iar „Vindecarea” e un drum discret, unde „descoperi, privești, înțelegi… și ierți”.

În întreaga carte, suntem însoțiți de cei doi prieteni: Ea și Sufletul: „cu înțelepciunea… de a ierta, de a iubi, de a vindeca”. „O lumină ce nu se stinge”, pentru că el, Sufletul este „creat din Lumină”.

Toate Scrisorile mi-au atins inima, dar „Puterea Cuvintelor”, prin Lumina din ele, m-a dus în al 9-lea cer. Poate și pentru că, pentru mine, cuvintele sunt vii și pline de Lumină. Aici ne îndeamnă să ne ascultăm „limbajul inimii”, semnalele ce vin dinspre ea. Cuvintele sunt rodul muzicii lăuntrice, „care nu se aude, dar se simte. Ca o vibrație care unește cerul cu pământul” aducătoare de fericire.

Cuvintele sunt vindecare pentru cei care au nevoie de ele.

Pas cu pas, înaintăm în lectură și abordăm alături de Autoare „Încrederea de sine” – gândul „care te poartă de la ceea ce ești, la ce poți deveni”… „o lumină care mă ține aproape de tine, de esența a ceea ce sunt”… și „atunci, pot crea, pot împlini, pot fi”. Mai descoperim că „sinceritatea e începutul încrederii”, care crește „precum o nouă lumină”.

Dar, din loc în loc, apare copilul lăuntric, temător, pe care îl alină și-l îmbrățișează cu iubirea ei.

Ne invită de asemenea să reflectăm asupra „Iubirii” – care izvorăște din „adâncul ființei și luminează tot ce întâlnește”. Recunoaște că uneori scrie pentru noi sau poate chiar pentru ea, că „iubirea locuiește și în tăceri”, care trebuie înțelese… iar „iubirea adevărată nu se caută. Ea vine”… „Dar întotdeauna sinceră”.

Ne vorbește despre glasul interior al iubirii de sine care: „Mă caută, mă alină, mă vindecă”… „O iubire pură, pe care o respir și o trăiesc”, despre „iubirea de rădăcini — care se poartă pe trupul inimii, ca o rochie cusută de o mână divină cu emoții și iubire, pentru cei din care eu provin”.

Retrăim împreună povestea de dragoste a Măriucăi și a lui Ionuț… și Ana (Autoarea) care „și-a dorit o viață întreagă un singur lucru: să iubească și să fie iubită”.

Iubirea este așa cum ne prezintă Autoarea, metamorfozează ființa, o face să urce trepte de Lumină, prin care învățăm să iubim: „în lumină, în uitare, în tăcere, în durere, în cădere. Dar mai ales”… „fără așteptări” – pentru a o dărui ca „pe o floare” celor din jur.

Ne invită să-i citim Scrisorile cu Sufletul! Și cu câtă emoție ne spune că: „Înțelepciunea” „are uneori chipul unei bunici care zâmbește fără grabă, cu ochii adânci ca izvoarele care nu se văd, cele care hrănesc pădurile”… „O sămânță” care știe să aștepte și să răsară când trebuie. Și ne convinge că: „este o binefacere divină să simți permanent cât de mult însemni Tu pentru tine”.

Autoarea își privește soarele lăuntric, respiră „Miracolul vieții” pe Pământ, cu toate formele ei și o facem și noi împreună cu ea.

Reflectează asupra stadiului actual al omenirii, care ignoră viața… și frumos gândește că: „Poate că poezia poate salva ce logica a uitat” sau… ar trebui „Să sărbătorim din când în când pământul care ne poartă existența”. Se vede „femeia care poartă în ea toate anotimpurile. Le trăiesc în felul meu. Le sărbătoresc. Sunt un univers în miniatură. În mine pulsează stele, oceane, rădăcinile și dorurile. Sunt o lume întreagă, într-un trup fragil. Respir și simt acel miracol, acea senzație că sunt vie”.

Și dă răspuns la întrebarea pentru ce este aici: „Sunt aici ca să simt. Ca să creez. Ca să iubesc”. Frumoasă înțelegere a sensului vieții, a misiunii pe care o are pe Pământ.

Nu știu câte Suflete sunt, despre care să pot spune că le cunosc în această lume, ele fiind unice fiecare în felul lor, dar pot spune că am avut șansa să cunosc Sufletul ales, al Autoarei, într-o binecuvântare divină.

O binecuvântare este această carte, prin care Autoarea ni se dezvăluie în Lumina propriului Suflet, într-o eliberare și într-o dăruire de sine.

În cele 12 Scrisori, întâlnim construcții estetice, ridicate din cuvinte, într-o arhitectură proprie, ce creează stări autentice de spirit: „colivii nevăzute ale conștiinței”, „tăcerea mea vorbește”, „ochii adânci ai timpului”, „fir magnetic de lumină”, „un căluț de mare care mă poartă lin în propria ființă”, „Gânduri cu trup de păsări”, „bolta cugetului”, „scântei de dor”, „amintiri țesute în veșnicie”, „zâmbete pe pereții inimii”, „praful fin al înțelepciunii”, „îmi fac inima să-mi bată ca o toacă în miez de munte”.

O scriere reflexivă, orientată spre propriile trăiri și sentimente, spre propria devenire, dar care radiază atâta lumină și iubire în exterior.

Avem de-a face prin această minunată carte, cu un exemplu demn al asumării responsabilității devenirii de către propria-i persoana, ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU, care ne întinde o mână spre această înțelegere.

Asta pentru că, o lumină vine dinlăuntrul nostru şi ne locuieşte. Un strop de divinitate, o scintilaţie din Marea Lumină, o energie pozitivă dinspre începuturile lumii, care ne purifică, ne înluminează și pe care la un anumit nivel de evoluție o conștientizăm.

Iar în acest hățiș existențial, Femeia aspiră la libertate, mai mult decât la orice, având nevoie de ea ca de o apă a nemuririi, chiar dacă târziu descoperă că doar maturitatea interioară o ajută să-şi asume plenar această dimensiune. Poartă sădit în ea un sâmbure, o năzuinţă lăuntrică, de care depinde realizarea acestui vis pe care-l creşte în lumea ei abisală.

Iubirea de sine, profundă, conştientă de divinitatea ce o locuieşte, o face să meargă înainte, cu încredere în ceea ce i-a dat Dumnezeu. O fiinţă cosmică, puternică, cu recunoştinţă pentru darurile ei, care poate iubi și dărui. Am descris-o de fapt, pe Autoare, față de care am toată admirația și prețuirea!

Cu sete de cunoaştere orientată către magic şi nou, cu deplină încredere în ea însăşi, în Sinele propriu, găseşte cel mai scurt drum către perfecţiune. Libertatea şi independenţa nu trebuie să i le construiască şi să i le accepte alţii, pentru ca sunt sădite şi cultivate de Sinele său, doar că trebuie să le descopere și să le crească. Și a făcut-o!

Cu câtă deschidere, tandrețe și naturalețe, Autoarea stă de vorbă cu propriul Suflet, cu recunoștință și iubire! Cred că aceasta e cea mai frumoasă lecție ce se desprinde din carte, împreună cu dezideratul și convingerea că SE POATE.

A-şi cunoaşte propria fiinţă, a o pune pe locul care merită, a-şi asuma responsabilitatea, independenţa, uneori chiar singurătatea, o fac să descopere într-un mod aproape miraculos puterea divinului ce i-a fost hărăzit.

Autoarea ne ajută să înțelegem, prin exemplul personal, că Femeia de azi, poate transcende conştiinţa de sine, eliberată de orice barieră, trăind clipa, ca pe o stare de graţie, ca pe o binecuvântare. Imaginaţia ei face ocolul universului, căutând stele pentru a le sădi în inima sa. Adună Lumini în Templul ei, din care face axul central al vieţii sale afective, pentru a-şi găsi pacea şi siguranţa, ce nu le descoperă în vârtejul îngust al mundanului.

Înţelegerea spontană, intuitivă, a adevăratei sale fiinţe şi creaţii, dă dimensiunea sacră a existenţei sale.

Pentru o astfel de femeie, pentru care intuiţia rămâne radarul ei interior, iubirea îi oferă înălţarea spirituală la care aspiră. Iubind, se cunoaşte pe sine şi pe celălalt, iar cunoaşterea dă siguranţă, o face să-şi asculte semnalele interioare, să stabilească limite. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-şi asculta Vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat, ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii.

Însufleţită de propria Lumină, Universul ei devine magic, ca o stare de graţie, care o face să vadă în ea, adevărata forţă ce o locuiește. Iar cuvintele… dragele de ele, o însoțesc și o ajută să fie ea însăși!

Avem de-a face prin aceste Scrisori, atât de speciale, cu un periplu în care căutările, după reflecţii şi reflexii succesive, într-o discursivitate continuă, se întorc spre noi, aducând libertate şi armonie, într-o coerenţă surprinzătoare, în acest imens ocean de entropie, într-o mărturisire cu lucrurile, cu cuvintele şi cu noi. Prin această lectură am sentimentul că și noi cititorii, punem cărămizi la zidirea propriei noastre deveniri. Meritul este a Autoarei, care ne-a captivat.

Scrisori autentice de viață, abordate într-o manieră proprie, cu un stil confesiv, mergând până la psihologic, cu lecții de viață înțelepte, care reușește să te scoată din haosul lumii de azi, pentru a te purta în magicul lumilor interioare, invitându-ne la reflecții, printr-o creație literară ce merită toată atenția și prețuirea noastră.

Cartea aceasta este o confesiune, o mărturisire, o zidire, o cheie spre inima omului, spre comorile lui lăuntrice. O pledoarie pentru iubirea adevărată, care doar ea îți poate umple Sufletul și dă împlinire vieții! Un periplu prin Sufletul Autoarei, într-un preaplin care se revarsă spre noi, cu puritate și limpezime. O declarație de Iubire adusă vieții!

O carte ce simți nevoia să o recitești ori de câte ori este nevoie. Eu am și făcut-o și o voi face în continuare, descoperindu-i de fiecare dată noi valențe ce-ți vindecă și mângâie Sufletul, îți luminează și înnoiește mintea, îți activează noi potențe și virtuți ce sunt sădite în tine și care așteaptă latent să fie trezite, revigorate, energizate. Este hrană și respirație pentru Suflet. Îți creează cea mai frumoasă viziune asupra vieții, în care Iubirea, acest flux de energie divină, care vindecă și sfințește, dă sens existenței tale, în această ființare ce ne-a fost dăruită. Pentru că viața este un dar divin, ce merită trăită cu discernământ, în Lumină, în Iubire și în Adevăr.

Unicitatea acestei creații literare constă în vibrația și energia binefăcătoare, care te îmbrățișează tandru, mereu pozitivă și mângâietoare, unde fiecare cuvânt îți atinge Sufletul, în modul cel mai subtil și iubitor posibil, respectându-te, recunoscându-te, regăsindu-te, echilibrându-te și armonizându-te lăuntric, descoperindu-te, redându-ți încrederea de a fi tu însuți, așa cum Dumnezeu te-a creat și a vrut să fii.

Fiecare cuvânt e magic, poartă în el strop de Lumină divină, care-ți vorbește, te face să-ți regăsește pacea cea de toate zilele, speranța și optimismul, te ajută să conștirntizezi divinul din tine, să-l manifești și te îndeamnă să fii pe frecvența unică a trăirii Autoarei, care este cea a Iubirii.

Harul cu care Ea a fost binecuvântată, se manifestă din plin în toate creațiile sale literare. O iubitoare de Cuvânt, de oameni, de viață, dăruindu-se pe sine prin scris, printr-un gest nobil de Iubire.

Felicitări, ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU! Îți mulțumim!

Așa că vă invit la o lectură fascinantă, presărată cu trăiri adânci, care îți întinde o mână binefăcătoare spre a trăi viața frumos și demn, în Adevăr și Iubire de semeni și de Dumnezeu. Dorim viață lungă cărții prin cititorii ei și așteptăm cu interes următoarele apariții editoriale!

Prof. Aurelia Rînjea