de Anișoara Laura Mustețiu
Prețul Neiubirii
Călătoria spre iubire de sine, trece adeseori prin suferință. Căci, o ființă lipsită de iubire de sine se pierde în haosul vieții. E trasă de năvodul destinului pe căi necunoscute și adeseori nedorite. Prețul neiubirii este scump. Suferă, cade des, supraviețuiește mai mult decât trăiește, tânjește la iubirea din exterior. O cerșește prin atitudini și manifestări nesigure, lipsite de încredere în propriile valori. În absența iubirii de sine, sufletul devine fragil—o frunză purtată de vânt, ușor de rănit, ușor de frânt.
În cartea ”Între Sărut și Durere” spuneam că ”lista durerilor unei femei pare nesfârșită, atunci când nu a învățat ce este iubirea de sine, când nu este conștientă, în fiecare situație a vieții, cine este ea. Durerea ei este provocată mai puțin de lume și mai mult de propriile gânduri, de modul cum se privește, de profunzimea percepțiilor ei. Femeia care nu se iubește, își percepe valoarea prin modul cum o tratează cei din jur. Iar cei din jur o vor răni cu indiferență. Va continua să-și deplângă căderile, uitând de propriile victorii. Și își va detesta slăbiciunile, ignorându-și în același timp calitățile. Și tot ea, se va strădui să fie o femeie puternică, deși ea a fost puternică dintotdeauna. Acea femeie va rămâne hăituită de dureri, atâta timp cât nu realizează cine este ea cu adevărat.”
Mi-aș fi dorit ca în anii fragezi ai copilăriei să fi învățat că iubirea de sine nu este un moft, nu este egoism și nici vanitate. Este fundația pe care se construiește întreaga ființă, rădăcina din care izvorăște echilibrul interior, curajul și puterea de a trece prin încercările vieții.
În vremurile acelea, acest concept era o umbră vagă, neglijată și denaturată. Societatea îl învăluia într-un stigmat nedrept, confundându-l cu narcisismul sau cu lipsa de generozitate. Dar ce greșeală profundă! Căci o ființă care nu se iubește pe sine devine vulnerabilă în fața lumii—se îndoiește de propria valoare. Este un preț pe care îl plătește zi de zi, nu în bani, ci în lacrimi. Nu cunoaște bucuria faptului de a fi și este mereu în căutarea unei raze de lumină din afară, mereu sperând că altcineva îi va ilumina necunoscutul din interior. Îi este foame de afecțiune și o caută cu gesturi îndoielnice, prin extravaganțe, prin încercări disperate de a ieși în evidență. Dacă în acei ani oamenilor li s-ar fi spus că iubirea de sine este hrană sufletească, că nu îi face egoiști, ci mai buni, mai luminoși, mai capabili să iubească cu adevărat, poate că viețile lor ar fi fost mai împlinite. Ar fi suferit mai puțin, ar fi iubit mai mult, nu ar fi ratat oportunități și ar fi avut mai mult succes.
Adevărata Iubire de Sine nu vine din formule magice, are propriile legi
În prezent, iubirea de sine este adesea promovată, dar într-un mod superficial și distorsionat. Nu cred că iubirea de sine se dezvoltă din afirmații pozitive, în cuvinte fără simțuri, pe care le rostim automatic în fața oglinzii. Poate, aceste cuvinte au un efect plăcut, de moment. Însă, în situațiile reale și încercătoare din viață, contează doar ceea ce există în noi cu adevărat.
Iubirea de sine nu se cultivă prin automatisme. Nu prinde rădăcini din declarații goale. Ea nu este un exercițiu de fațadă, ci un proces intern de conectare cu propria ființă. Când îmi întorc privirea spre trecut, spre lecțiile dăruite de experiențele vieții, înțeleg că iubirea nu poate fi constrânsă, nu poate fi grăbită. Ea își urmează propriile legi, imposibil de pătruns cu voința noastră. Este o experiență intensă și emoționantă, adânc împletită cu drumul pe care îl parcurgem în viață.
Iubirea de sine – O alegere, un efect natural
Iubirea de sine se naște dintr-un proces firesc, dintr-o înțelegere profundă a propriei ființe. Crește încet, asemenea unei flăcări ce își găsește puterea într-o sursă interioară. Evoluează din recunoașteri, se formează în acele momente de introspecție, când privim înapoi și înțelegem eforturile depuse, suferințele îndurate, rezistența de care am dat dovadă în fața încercărilor vieții, puterea pe care am găsit-o să ne ridicăm atunci când am fost doborâți de oboseală sau durere, din momentele când am avut bunătatea de a ne îmbrățișa vulnerabilitatea și neputința. Este imposibil să nu ne iubim ființa, atunci când îi recunoaștem menirea, lupta, suferința, nenumăratele calități. Atunci când înțelegem că ea nu este victima, ci eroul propriului film.
Iubirea de sine este un fenomen născut din conștientizări. Este legată de acea aptitudine – de introspecție, reflecție, de profundă înțelegere—a propriei ființe. Un adevăr dureros este că, într-o societate unde critica a devenit reflex și judecata un obicei, reflecția, recunoașterea și iubirea de sine sunt din ce în ce mai rare. Oamenii, preocupați să analizeze și să evalueze constant pe ceilalți, uită să își ofere lor înșiși bunătate și prețuire, elemente esențiale pentru o viață de calitate.
O lumină caldă, vindecătoare
Iubirea de sine poate fi o energie caldă, vindecătoare, o lumină care izvorăște din adâncurile ființei și care se așterne încet în tot interiorul ființei noastre.
”În esență, totul ar trebui să plece din interior spre exterior. Nu există lipsă de iubire, deoarece iubirea există pretutindeni, sub diferite forme. Dacă iubirea pornește din interior, ea devine nesfârșită. Căci în viață există un infinit de aspecte pe care le putem iubi… Oamenii plini de bunătate, copiii, oamenii în vârstă, florile, fluturii, animalele, brazii, iarba moale, cerul senin, ploile calde de vară, liniștea serii, asfințitul și răsăritul, fulgii de zăpadă, apa cristalină, aerul dătător de viață… și bineînțeles, în primul rând pe Dumnezeu,” (fragment din cartea ”Între Sărut și Durere”).
Numai când o ființă își îmbrățișează propria esență, când își înțelege valoarea, începe să își croiască drumul, nu ca o umbră purtată de valuri, ci ca o lumină ce își cunoaște locul în lume și în univers.
Anișoara Laura Mustețiu
Înscrie-te gratuit pentru a primi cele mai recente articole.
Descoperă mai departe colecția exclusivă de povești inspiraționale—unde emoțiile, înțelepciunea și arta povestirii se împletesc pentru a lumina călătoria gândurilor.
