Când Știința Îmbrățișează Sufletul – Anișoara Laura Mustețiu

O scânteie în tăcere

Am ascultat recent un interviu cu doctorul Michael Egnor și am rămas profund impresionată. Să auzi un om de știință, un neurochirurg obișnuit cu rigoarea materiei și care a făcut peste 7000 de operații, vorbind cu atâta claritate despre existența sufletului… trebuie să mărturisesc, m-a pus pe gânduri. Întotdeauna am simțit că există ceva deosebit în interior. Ceva ce am învățat să percep prin propria-mi sensibilitate. Este acea forță tainică care își face simțită prezența, atunci când din lumea exterioară încercările curg una după alta. Când durerea devine prea grea sau când furtuna emoțională începe, în sfârșit, să tacă, din adâncuri apare acel gând diferit — o voce blândă, o claritate aparte, care a știut întotdeauna cum să mă ridice de la pământ. De fapt, dintr-o astfel de intuiție am așternut pe hârtie anul trecut volumul Scrisori pentru Sufletul meu. Am simțit că scriu cuiva real… un prieten tăcut, dar cel mai loial dintre toți.

Când știința încearcă să cartografieze nevăzutul

Pornind de la cuvintele neurochirugului Dr. Egnor, am început să caut mai departe. Am descoperit cu uimire că nu este singurul pionier al științei care s-a oprit în fața acestui mister:

Michael Egnor & Wilder Penfield au observat pe masa de operație că, deși creierul este harta simțurilor și a mișcărilor noastre, gândirea abstractă, voința liberă și decizia conștientă de a iubi nu au o adresă fizică. Creierul poate fi divizat, dar sentimentul de „EU” rămâne indivizibil. Creierul este doar pianul; pianistul este în altă parte.

Dr. Caroline Leaf arată în cercetările sale că mintea nu este un produs al creierului, ci forța energetică ce îl folosește ca pe un instrument. Creierul doar reacționează la modul în care sufletul alege să simtă, să gândească și să meargă mai departe.

Roger Penrose & Stuart Hameroff au privit spre lumea cuantică, sugerând că conștiința își are originea în structuri profunde (microtubulii), într-o rețea de informație ce nu poate fi distrusă de legile biologiei clasice. Sir John Eccles & Eben Alexander au arătat că mintea conștientă acționează asupra sinapselor și că, chiar și atunci când activitatea electrică a creierului tace, observatorul interior continuă să existe.

Vocea din adâncuri

Cercetând toate acestea, mi-am dat seama că mă aflu doar la începutul unei căi de descoperire. Sunt încă atâtea întrebări fără răspuns, atâtea granițe tulburi între fizică și metafizică. Și totuși, în spatele fiecărei teorii, există o intuiție lăuntrică ce îmi confirmă ceea ce inima știa deja. La urma urmei, de ce altfel i-aș fi dedicat sufletului o carte? De ce altfel l-aș fi căutat, instinctiv, în cele mai grele momente ale mele?

Sufletul ca prieten, refugiu, călăuză

Durerea nu vine niciodată singură; ea aduce cu sine o tăcere adâncă în care zgomotele lumii se sting. În acel spațiu, sufletul nu este un simplu observator mut. El este un străjer discret care nu oferă sfaturi grăbite și nu cosmetizează realitatea. Asemenea unui vechi prieten care se așază lângă tine pe o bancă în ploaie fără să spună nimic, el pur și simplu rămâne. Adună cioburile cu mâini nevăzute și așteaptă răbdător ca furtuna să treacă, folosind fisurile lăsate de suferință doar pentru a lăsa lumina să pătrundă mai adânc.

Scrisori care nu au fost trimise în gol

Poate că știința abia acum începe să schițeze pe hartă ceea ce sensibilitatea noastră a simțit dintotdeauna. Nu știu dacă vom reuși vreodată să cântărim sufletul sau să-i prindem natura într-o formulă matematică perfectă, dar poate că nici nu este nevoie.

Căutarea mea nu se oprește aici, însă plec mai departe cu o certitudine blândă că scrisorile mele nu au fost trimise în gol. În noi trăiește o prezență care nu ne abandonează niciodată. Iar atunci când viața ne va încerca din nou, este de ajuns să facem un pas înapoi în tăcere, să ascultăm acel gând diferit și să ne lăsăm purtați de singura lumină care nu se stinge niciodată.

Scrisori Pentru Sufletul meu, de Anișoara Laura Mustețiu – 

O călătorie în inteligența emoțională

Anișoara Laura Mustețiu este o scriitoare română, născută în Timișoara, a trăit 24 de ani în Germania și este stabilită din anul 2014 în Sydney. Scrie proză inspirată din întâmplări reale, romane de dragoste și de reflecție despre identitate, reziliență, dezvoltare personală și sensul vieții. Cu lucrări publicate în limba română, engleză, italiană și germană, îmbină literatura cu reflecții inspirate din psihologie, neuroștiință și filozofie. În calitate de scriitoare, editor‑șef al revistei Emoții și Lumină, redactor de radio, fondatoare a Clubului Româno‑Australian de Carte și participantă activă, pe scenă, la evenimentele culturale româno‑australiene din ultimii zece ani, contribuie la promovarea literaturii române pe plan internațional și la consolidarea dialogului intercultural. Cărțile ei, publicate în patru limbi, sunt disponibile în unele dintre cele mai prestigioase librării din lume — precum Harvard Book Store, Barnes & Noble sau librăria regală Hatchards din Londra — și pot fi găsite în majoritatea marilor orașe internaționale.