Editura Academiei Româno-Australiene,Australian-Romanian Academy Publishing Group,Sydney, Australia, 2023.
Cartea aceasta reprezintă într-adevăr o colecție de povești adevărate, adevărate perle prețioase pentru autoare, dar și pentru cititori, dedicată bunicilor Constantin Victor și Lucreția, celor care au iubit-o necondiționat și care i-au oferit clipele de neuitat în copilărie. Cunoaștem instantanee dintr-o viață plină de încercări și provocări, peste care timpul și-a pus amprenta, lăsând să se decanteze trăirile, rezultând bijuteriile cu care autoarea ne încântă. Iată că ne invită alături de ea să visăm, să ne recunoaștem, să ne regăsim, să ne înseninăm, să sperăm, să învățăm.
Prefațata superbă de prozatorul Radu Comșa, acesta ne anunță un „frumos voiaj în proză care, fără îndoială, va continua” mulți ani de acum înainte, căruia mă alătur și eu în această viziune creatoare. Și… DE AICI… ÎNSPRE TRECUT, o însoțim pe autoare pe pământ australian, cu emoția celui care pășește pentru prima dată pe aceste meleaguri, cu „sărutul ploii” care readuce natura la viață, cu „strigătul luminii”, cu realitatea cotidiană și copleșitoare a orașului Sydney, unde ni se confesează: „Mi-e dor de gânduri frumoase. Mi-e dor de cugetări dătătoare de putere!”
Și unde poți găsi resursele cele mai potrivite, decât într-o introspecție profundă, înțelegând lucrurile și privindu-le cu înțelepciunea omului matur, care discerne adevărul. Precum un acrobat, își caută libertatea printre gânduri, în trecutul care o urmărește și pe care îl poartă cu ea și care o atrage irezistibil, simțind că are ceva de spus și iată că ne spune prin această carte. PREȚUL LIBERTĂȚII, un preț cu semnificații aparte pentru ea și pentru noi, în Timișoara anilor 1989, momente redate prin ochii celor două personaje, Lena și Dan. Momente de tensiune maximă, trăite în iureșul evenimentelor acelui început de schimbare a istoriei. Timișoara, primul oraș liber din țară, avea să schimbe destinul acestei țări, cu prețul multor vieți printre care și cea a lui Dan.
Autoarea vorbește cu clipele într-un mod unic și sublim, presărate cu reflecții profunde, meditative, ea fiind de fapt acea creatoare de clipe, încercând să-și configureze viitorul, înălțând rugă către D-zeu (CREATORI DE CLIPE). UITATĂ PRINTRE STRĂINI, ne poartă pe malurile Rinului, în vechiul oraș Speyer, alternând între confesiune și reflecție: „Mă îndrept spre un drum necunoscut, călăuzită de un vis nestăvilit ce-mi bate cu putere în piept. Dar nu mi-e teamă” … „Speranța e tot ce am”. Trăirile acumulate în timp: „ambiție, aspirație, dezlănțuire, furie, dorințe, înverșunare, umilință, suferință”, au determinat-o să abordeze viața ca pe o luptă, în care trebuia să fie învingătoare, precum „Maratonul de ciclism”, cu incursiuni în educația budistă sau în trecutul ei. Dacă Tatăl ei ar fi trăit, ar fi avut în fața lupilor un scut. O fată tânără și frumoasă, cu greu putea face față agresivității unei societăți bolnave și cu principii greșite.
Emigrată în Germania la vârstă fragedă, căuta respectul și ocrotirea pe care nu le găsea acasă. Trebuia să aibă putere să se scuture de trecut, concentrându-se pe echilibrul lăuntric pentru a-și găsi liniștea.
Și cât de frumos caută refugiu în amintiri: „rățuște negre cu pete galbene cărora fetița din ea încă le dădea boabe de grâu”. Copilul interior e încă fericit și o însoțește… sau „Îmi zăresc sufletul, ce se înalță”. A înțeles puterea și magia Forțelor ei lăuntrice, care au dirijat-o pe drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise. SPERANȚE, care s-au împletit și contopit în destinul ei și în care sufletul a prins aripi. Și pentru că încă erau multe CUVINTE NEROSTITE, o însoțim pe autoare într-o reîntoarcere Viena, Ungaria, Timișoara, în orașul unde s-au despărțit destine, pentru o întâlnire cu trecutul, de care avea nevoie: „îmi adun gândurile împrăștiate în albia timpului”. Întâlnirea cu Adrian la Fântâna cu pești, porumbeii care trăiesc o altă realitate, ei fiind liberi, Bega care susură în tăcere: „Totul se schimbă, dar eu rămân”. Emoții pe care le trăim alături de ea… rememorând evenimente. Adrian fusese soldat în piață… la începutul evenimentelor. Și frumos discerne: „Numai când iubești știi să înțelegi, știi să ierți…” și asta pentru ca pacea să se aștearnă peste vremuri și peste evenimente. Surprinzător, ÎN MAGIA IMAGINAȚIEI, prezentul vorbește cu ea: „De ce nu ești realistă? Numai realitatea contează!” amintindu-ne cuvintele lui Einstein „imaginația e mai importantă decât știința, căci imaginația este nelimitată.” Imaginația a fost cea care i-a permis o evadare din cotidianul plin de constrângeri și limitat de legi.
O ficțiune captivantă ne e prezentată, în amintirea timpurilor din copilărie, când copiii născoceau „povești de groază”: PĂDUREA HOIA BACIU, un loc plin de mister, cu trunchiuri contorsionate, cu trimitere spre o altă realitate paralelă. Dar în sufletul ei era IUBIRE și o mare căutare continuă de sine: „Pășesc însetată înăuntrul ființei”. Lecții care vin firesc, lecții de RĂBDARE ȘI IUBIRE, în care „Vedem clar doar cu inima”.
Scriitoarea ne poartă prin locuri fermecătoare din Podișul Transilvaniei, precum Așezământul Social Sf. Vasile cel Mare: „Răbdare și iubire este ceea ce noi le dăruim în primul rând,” spune preotul. Așezământul – un miracol, o grădină minunată, în care cresc și înfloresc suflete frumoase. Trăiește o ÎNSTRĂINARE, departe de cei care au iubit-o cu adevărat. În micul paradis din Poiana Gălzii, pensiunea de pe poalele munților Trascău, „Vocile părinților se perindă, / pe câmpurile de fân necosit”. Retrăiește acel unic ACASĂ, cu amintirile vii, cu Bunica, cu vocile copilăriei. Se simte UN SUFLET HOINAR PE CALEA BUCERZII: „Un tărâm ce poartă amintirile sfinte ale mamei, ale bunicilor”… „Biserica „din jos” și cea „din sus”, dăinuie de-o mică veșnicie în inima satului. Dăinuie și în inima mea”. Dar aici ea s-a format ca Om, aici a deprins „onestitatea și hărnicia” de la bunici, valori care mai târziu au ajutat-o să răzbească pe „drumurile străinătății”. Biserica, căminul cultural – loc magic, viața la țară, „Satul meu de basm, toate aveau „întotdeauna o căldură umană aparte”. Jocurile din copilărie, trecutul, prezentul, emoțiile, bucuria, totul „se topește” și se metamorfozează într-o „icoană cu chip de amintire”. Câtă pioșenie: „În biserica albă din mijlocul satului, rămâne doar un suflet de copil. Oftează însingurat … îngenuncheat în fața altarului. Se roagă smerit. Anca a lui Pahon.” AMINTIRI pe care le retrăiește: curtea copilăriei, căsuța bunicilor mei, poveștile bunicului, CARUL CU FÂN pentru căprițe și vaci. Retrăiește Aventura cu prietenii din copilărie, cu jocuri, cu vacile la păscut, freamătul momentelor de fericire unică, printre care autoarea încearcă să descopere „proaspete noime”, sensuri din care să înțeleagă rostul acelor clipe, pentru ea, cea de mai târziu.
Memorabilă este revederea cu SALCIA LUI PAHON… „aceeași care a rămas de atunci și pe vecie … o identitate care ascunde adevăruri neșterse de vreme. Mândră, simplă, curată. Ca și salcia care s-a înrădăcinat în poveștile sătenilor, așa am rămas și eu, pentru totdeauna, fata bunicului, a lui Pahon, Anca lui Pahon”. Vorbește cu pietrele din apa de pe Valea Bucerzii. „Vremea le-a șlefuit forma, așa cum mi-a șlefuit și mie sufletul”… Emoții ce o îndeamnă să meargă mai departe în locuri unde trecutul, prezentul și viitorul se contopesc în momente unice pline de sens, de trăire, de iubire, de „miresme de viață”. Cunoaștem și noi PIATRA CRĂIVII – ancestral tărâm din Ardeal, cu flora, viețuitoare, legende și drumurile ei, care ne întâmpină magică și impunătoare, „cu priviri mândre spre un infinit destins peste timpurile prezente”. Crucea de acolo reprezintă un simbol al spiritului divin, al credinței în bunătatea oamenilor și a faptelor lor, dintotdeauna. Apa de izvor – un dar dumnezeiesc, „Crucea voinicului” „Iarba surzilor”, „Totul rămâne acolo, într-o simbioză și transcendență naturală. Doar eu sunt menită să plec”.
Emoție maximă, la CASA CU PORȚILE FERECATE: poarta bunicilor rămâne închisă. „Sufletul-copil se ridică pe vârfuri, încearcă să găsească cheia agățată în colțul interior al porții, acolo, unde bunica i-o lăsa de obicei” și zbuciumul lăuntric: „Singurătatea mă strânge cu brațele ei fine, și-mi sting dorul din lacrimile ei. Aud strigătele copilăriei, zbătându-se din spatele porții ferecate…” Prietenii din copilărie… natura prietenoasă își cerne în aer pacea binecuvântătoare… Și într-o reculegere adâncă: „Îmi privesc sufletul scuturându-se de tristeți ascunse. Îi zâmbesc, văzându-i puterea… văzându-l cum se înalță cu aripile încă rănite, se înalță spre o nouă lumină”. Acolo lângă Stejarul credinței, „ce-și respiră vremelnicia sub privirile universului”, protagonista noastră simte puterea și liniștea și se umple cu armonie într-o RENAȘTERE, printre rugăciuni și îngeri, adunând crâmpeiele de viață și așezându-le în cel mai tainic și scump loc, în interiorul ființei ei, inclusiv suferințele și ecourile celor care nu i-au prețuit frumusețea dăruită de Dumnezeu. Femeia de acum, matură și înțeleaptă, acceptă, iartă, se purifică, iubește și renaște. Un mod de a se descoperi puternică, prin propriile forțe, prin „energia izvorâtă din suferință”, de a-și descoperi propriul Eu și propriul drum. Iubirea cea vindecătoare o locuiește pe deplin, pe ANIȘOARA LAURA MUSTEȚIU, ea revărsându-se acum peste lume, într-o împărtășire, care să îi aducă ei și nouă, bucurie.
Cartea are un stil propriu, care te introduce repede și definitiv în lumea autoarei. O scriere realizată cu sufletul, plină de emoție, care te îmbrățișează cu căldură și prietenie. Întâlnim construcții estetice din cuvinte, creatoare de emoții delicate și profunde: „norii de bumbac” (pag. 20), „fulgi de lumină” (pag. 25) „clipele – păsări libere, fără constrângeri” (pag. 27) „lanuri de speranțe” (pag. 46) „Gânduri cu trup de păsări” (pag. 63), „Inima se înfierbântă, se dilată ca un râu după o ploaie torențială” (pag. 85). Fiecare povestire e însoțită de un motto, relevant pentru narațiunea care urmează. Cartea este ea însăși o poveste adevărată, realizată din acele bucăți de suflet pe care autoarea le-a lăsat în locurile unde a trăit, dar simultan le-a luat și cu ea.
Impresionantă este tonalitatea în care este scrisă cartea: multă bunătate și pace lăuntrică ce se revarsă și spre noi. Un mod exemplar de a face pace cu trecutul, de a-l păstra viu și adevărat în sufletul tău. Iată că Femeia matură, găsește resurse interioare pentru a face față provocărilor și surprizelor pe care viața i le oferă. Dar permanent ea poartă lăuntric copilul interior, care e fericit. Povestea începe de fapt printr-o retragere spre sinele lăuntric, atunci când pentru tine, viața, cu dezamăgiri și bucurii, irumpe în cuvinte, ca apoi să o așezi într-o carte, transformând-o într-o mare pace. Lăuntric, omul poate ridica un templu, urcând trepte de lumină, iar la capăt aşteaptă iubitor şi răbdător cu noi, Creatorul. O armonie nerostită, pipăită cu ochii minţii, crescută în căuşul inimii, nevăzută, dar respirată, ancorată în divin.
Un castel e sufletul autoarei, pe care ea l-a zidit din trăiri, în care un Copil învață jocul, bucuria, iubirea și dăruirea. Şi ca orice castel, ca să nu se năruie, în el trebuie zidită o Ană, care e sufletul autoarei. Un castel în care iubirea deschide toate uşile universului, un templu al sufletului, unde copilul interior duce dorul acelui fundamental Acasă. Copilul interior adună în subconștient experiențe trăite, amprentele emoționale din copilărie, influențându-ne în prezent. Copilăria nu pleacă nicăieri. O putem păstra pentru totdeauna în noi, în această lume dezvrăjită și din ce în ce mai dezumanizată. În această carte scriitoarea tacit ne propune să lăsăm copilul din noi să ne lumineze poteca și să ne învețe jocul de odinioară. Să luăm viața într-un coș plin cu zâmbete și daruri, cu optimismul curat al copilului și cu bucuria de a trăi și de a îmbrățișa fiecare secundă! Numai când acesta e fericit și este deschis canalul de comunicare cu Dumnezeu, cineva poate scrie.
Din alt punct de vedere, o vedem pe autoare cum, cu aripile înțelepte ale sufletului ei, mângâie creația. Ea vede înţelepciunea dincolo de orizontul raţionalului, iar porţile templului său deschid drumul spre profunzimile fiinţei sale. Trăind în armonie cu Universul, rezonând cu propria fiinţare, îşi desăvârşeşte voluptatea de a trăi, plenitudinea existenţei într-o împletire de spirit şi materie, de înnobilare a condiţiei umane, armonizând dihotomia dintre realitatea exterioară şi lumea lăuntrică, fapt ce ne amintește de dictonul „Adevărul este un lucru care se trăieşte şi se verifică interior”, lăsând suprema luminare să vină din cunoaşterea Adevărului Ultim. Ea poartă sădit în adâncul ei misterul propriei fiinţe, locul unde sălăşluieşte puterea voinţei divine, a tot ce este enigmatic şi invulnerabil în ea. Ea ţine lumea aproape de Dumnezeu făcând mai uşor accesul la transcendenţă, prin sublimul spiritului, prin dragostea ca un fluviu ce inundă omenirea, mângâindu-i rănile şi înstrăinarea.
O transcendere a frontierei dintre EU şi Non – Eu, dintre Eu şi Tu către unitate, o căutare de sine în faţa căreia semenii privesc orbi în lumea desacralizată de azi, neîntrezărind drumul spre căutarea Adevărului Suprem, ca unică salvare de la nefiinţă. Autoarea este o dovadă vie că Femeia, pe ţărmul nevăzut, sfidând orizontul, înălţările şi adâncimile, se ridică precum un astru, aspirând la libertate mai mult decât la orice, având nevoie de ea ca de o apă a nemuririi, chiar dacă târziu descoperă că doar maturitatea interioară o ajută să-şi asume plenar această dimensiune.
Femeia transcende conştiinţa de sine, eliberată de orice barieră, trăind clipa, ca pe o stare de graţie, ca pe o binecuvântare. Imaginaţia ei face ocolul universului, căutând stele pentru a le sădi pe pământ. Lumini magice, precum aripi de îngeri, vin din altă lume în Templul ei, din care face axul central al vieţii sale afective pentru a-şi găsi pacea şi siguranţa, ce nu le descoperă în vârtejul îngust al mundanului. Descoperirea altor dimensiuni ale spiritului uman, adâncindu-se în trăiri lăuntrice, în care forţele cosmice şi Universul se deschid în faţa ei, aduce o pace plenară în care divinul coboară tainicul în inefabil. O comunicare unică între universal şi natural, de ascendere către Dumnezeu, pe o frecvenţă fundamentală, aceea a materiei însufleţite, îmbrăcând-o, dându-i perfecţiunea, esenţa, unitatea şi frumuseţea. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-şi asculta Vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii. Însufleţită de propria lumină, Universul ei devine magic, ca o stare de graţie, care o face să vadă în ea, adevărata ei forţă. O carte care te îmbracă într-o mare pace, din care învățăm să redevenim noi înșine.
Mulțumim scriitoarei ANIȘOARA LAURA MUȘTEȚIU pentru acest minunat dar spiritual și îi așteptăm cu bucurie următoarele apariții editoriale.
Prof. Aurelia Rînjea
Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română
și al World Poetry Association, România
Cartea CRÂMPEIE DIN VIAȚA UNEI FEMEI se poate comanda în libraria online PIATADECARTE.NET sau în AMAZON (EUROPA, CANADA; USA, AUSTRALIA).
