Nu-mi citiți cărțile din prietenie. Citiți-le pentru ceea ce ați putea descoperi în ele

de Anișoara Laura Mustețiu

Despre libertatea cititorului, adevărurile ascunse în literatură și dorința de a dărui ceva care să rămână dincolo de ultima pagină.

Există un gest frumos pe care oamenii îl fac uneori din prietenie: cumpără cartea unui om drag, o așază în bibliotecă, îi trimit o fotografie și câteva cuvinte de încurajare. Este un gest de afecțiune, iar eu îl primesc întotdeauna cu recunoștință.

Însă, nu-mi doresc ca prietenii mei să-mi citească cărțile în gest de apreciere sau pentru că simt că astfel îmi susțin munca. Prietenia noastră nu are nevoie de această dovadă. Ea există într-un spațiu mult mai prețios decât rafturile unei biblioteci.

Mi-aș dori să-mi citească scrierile numai dacă, într-o zi, vor simți că între paginile lor ar putea găsi ceva pentru propria viață. Poate o întrebare la care nu au îndrăznit să răspundă, poate o experiență care seamănă, într-un fel neașteptat, cu a lor. Poate o idee care le schimbă perspectiva asupra unui om, a unei întâmplări sau chiar asupra propriei existențe.

Pentru că, dincolo de numele autorului de pe copertă, o carte trebuie să aibă ceva de oferit.

O carte nu se naște numai din imaginație

În spatele paginilor mele există ani de observație, experiențe trăite, cercetare, întrebări care m-au însoțit multă vreme și adevăruri pe care nu le-am descoperit întotdeauna cu ușurință.

Unele idei s-au născut din bucurie. Altele, din împrejurări în care viața m-a obligat să privesc dincolo de ceea ce credeam că știu.

Am întâlnit oameni ale căror destine mi-au rămas în memorie. Am cunoscut situații în care curajul însemna doar puterea de a continua încă o zi. Am văzut cum aceeași întâmplare poate înfrânge un om și poate trezi în altul resurse despre care nici nu știa că există.

Am cercetat, am comparat, am căutat explicații. M-am întrebat de ce oamenii aleg uneori împotriva propriilor interese, cum se formează convingerile care ne conduc viața, cât de mult ne schimbă experiențele și ce anume ne ajută să ne depășim limitele.

Nu toate întrebările și-au găsit răspunsul. Unele au devenit mai interesante tocmai pentru că au rămas deschise. Din toate acestea s-au născut personaje, conflicte, reflecții și povești.

Literatura îmi oferă libertatea de a transforma experiența individuală într-un loc de întâlnire cu experiența altora. O întâmplare care aparține unui singur om poate dezvălui ceva despre mii de vieți.

Iar acesta este unul dintre motivele pentru care scriu.

Nu-mi doresc cititori care să-mi dea dreptate

O carte nu trebuie să fie un spațiu în care autorul primește confirmări. Dimpotrivă, cred că una dintre cele mai frumoase întâlniri dintre un scriitor și un cititor se produce atunci când acesta din urmă descoperă o perspectivă la care autorul nici nu se gândise.

Poate să nu fie de acord cu un personaj. Poate să respingă o alegere. Poate să recunoască într-o scenă o greșeală pe care el însuși a făcut-o cândva. Sau poate să găsească, într-o frază aparent neînsemnată, răspunsul la o întrebare care îl urmărea de ani întregi.

Nu aștept ca oamenii să admire fiecare pagină. Mi-ar plăcea mai degrabă ca unele pagini să-i facă să se oprească. Să lase cartea pentru câteva clipe pe masă și să privească pe fereastră. Să-și amintească un om. Să reconsidere o hotărâre. Să simtă nevoia de a discuta cu cineva despre ceea ce tocmai au citit.

O carte care provoacă o întrebare profundă s-ar putea să aibă uneori o valoare mai mare decât una care primește o laudă politicoasă.

Ceea ce literatura poate dărui

Nu cred că fiecare carte trebuie să ofere o lecție. Viața nu se lasă redusă la concluzii frumos formulate, iar literatura nu este un manual de soluții.

Uneori, avem nevoie doar să pătrundem într-o altă lume, să uităm pentru o oră de preocupările noastre și să trăim, prin imaginație, o existență diferită. Alteori, însă, o poveste ne întâlnește într-un moment în care suntem pregătiți să înțelegem ceva.

O experiență de viață, transpusă în literatură, poate deveni o sursă de inspirație. O situație dificilă poate arăta o posibilitate pe care nu am luat-o în considerare. Un personaj poate demonstra că limitele pe care le acceptăm nu sunt întotdeauna limitele capacităților noastre.

Ficțiunea ne permite să privim viața din interiorul altor conștiințe. Acolo unde judecata noastră obișnuită se grăbește să pună o etichetă, literatura ne invită să rămânem puțin mai mult… Să înțelegem împrejurările, contradicțiile, să descoperim că un om poate fi, în același timp, puternic și vulnerabil, generos și nedrept, curajos și cuprins de teamă. Și, uneori, să fim mai îngăduitori cu complexitatea propriei noastre vieți.

Prietenia și literatura nu trebuie să-și ceară favoruri

Mă bucur când un prieten îmi spune că a citit una dintre cărțile mele. Dar bucuria mea nu vine numai din faptul că a ales o carte scrisă de mine. Vine din ceea ce urmează. Din întrebarea pe care mi-o pune. Din personajul pe care nu l-a înțeles. Din scena care i-a amintit de propria tinerețe. Din ideea pe care o duce mai departe, uneori într-o direcție la care eu nu mă gândisem.

Atunci simt că între noi s-a produs o întâlnire diferită de cea a prieteniei. Nu mai suntem doar doi oameni care se cunosc. Suntem două conștiințe care privesc aceeași poveste din locuri diferite.

Și fiecare descoperă ceva.

Un prieten îmi poate fi foarte drag fără să citească vreodată un rând scris de mine. Iar un necunoscut, aflat la celălalt capăt al lumii, poate descoperi într-o carte scrisă de mine ceva care să-l însoțească ani întregi. Ambele relații au frumusețea și locul lor.

Dincolo de ultima pagină

Când termin de scris o carte, știu foarte bine ce am pus în ea. Cunosc întâmplările din care s-au născut anumite scene, cercetările care au susținut unele idei, emoțiile și întrebările care m-au condus de la prima pagină până la ultima.

Dar nu pot ști ce va lua fiecare cititor din ea.

Cred că și din această perspectivă provine o libertate a literaturii. Cineva va citi o poveste de iubire. Altcineva va descoperi un studiu al caracterului uman. Un alt cititor va fi atras de psihologia rezistenței, de capacitatea omului de a-și transforma experiențele în forță sau de curajul de a încerca ceea ce pare imposibil. Altcineva va petrece pur și simplu câteva ore frumoase în compania personajelor.

Îmi doresc ca timpul petrecut între paginile mele să aibă, pentru cel care le deschide, o valoare proprie.

De aceea, dragii mei prieteni, să nu-mi citiți cărțile din prietenie.

Citiți-le dacă poveștile vă trezesc interesul, dacă simțiți că acolo există o experiență pe care merită să o cunoașteți, o idee pe care ați vrea să o cercetați sau o lume în care v-ar plăcea să petreceți câteva ore.

Iar dacă nu, prietenia noastră rămâne la fel de întreagă.

Pentru că nu-mi doresc ca o carte să fie citită din dragoste pentru autor, îmi doresc să ajungă, prin ceea ce oferă, să fie iubită pentru ea însăși.

Anișoara Laura Mustețiu este o scriitoare română, născută în Timișoara, a trăit 24 de ani în Germania și este stabilită din anul 2014 în Sydney. Scrie proză inspirată din întâmplări reale, romane de dragoste și de reflecție despre identitate, reziliență, dezvoltare personală și sensul vieții. Cu lucrări publicate în limba română, engleză, italiană și germană, îmbină literatura cu reflecții inspirate din psihologie, neuroștiință și filozofie. În calitate de scriitoare, editor‑șef al revistei Emoții și Lumină, redactor de radio, fondatoare a Clubului Româno‑Australian de Carte și participantă activă, pe scenă, la evenimentele culturale româno‑australiene din ultimii zece ani, contribuie la promovarea literaturii române pe plan internațional și la consolidarea dialogului intercultural. Cărțile ei, publicate în patru limbi, sunt disponibile în unele dintre cele mai prestigioase librării din lume — precum Harvard Book Store, Barnes & Noble sau librăria regală Hatchards din Londra — și pot fi găsite în majoritatea marilor orașe internaționale.

CEA MAI NOUA CARTE

UITATĂ PRINTRE STRĂINI