Anisoara Laura Mustetiu Speyer 1995
|

Prețul ascuns al frumuseții – Anișoara Laura Mustețiu

Când lumea îți admiră înfățișarea, cine își mai face timp să descopere femeia din spatele ei?

A existat o perioadă în viața mea când oamenii îmi priveau fotografiile și îmi spuneau cât de frumoasă sunt. Am fost fotografiată, admirată, complimentată. În Germania am avut și două contracte de fotomodel, unul în 1992, cu un studio fotografic, și altul în anul 2001, cu o companie internațională care producea cosmetice și suplimente nutritive. Oamenii îmi remarcau chipul, silueta, înfățișarea. Admirația lor era adesea generoasă și sinceră.

Dar exista ceva ce nu puteau vedea.

Nu știau despre nopțile în care plângeam, despre momentele în care aveam inima frântă sau despre disperarea pe care o trăiam uneori în spatele imaginii pe care o admirau.

O fotografie putea surprinde zâmbetul meu, dar nu putea spune nimănui ce gândeam sau ce simțeam. Foarte puțini oameni mă întrebau. Și multă vreme nu am înțeles pe deplin ce mă învăța această experiență despre frumusețe, atenție și sentimentul propriei valori.

Când frumusețea devine o identitate

Să ne imaginăm o adolescentă care începe să primească tot mai multe complimente pentru înfățișarea ei. Oamenii îi admiră ochii, părul, silueta, zâmbetul. Ea observă cum reacționează ceilalți în prezența ei, cum li se schimbă expresia feței, cum atenția vine uneori mai ușor.

La acea vârstă, încă încearcă să descopere cine este.

Nu își cunoaște încă pe deplin inteligența, forța emoțională, curajul sau capacitățile pe care le va dezvolta de-a lungul vieții. Multe dintre aceste calități nici nu au avut încă ocazia să se manifeste.

Dar frumusețea ei este deja remarcată.

Treptat, poate începe să asocieze admirația cu propria valoare.

Anisoara Laura Mustetiu Speyer 1995
Anisoara Laura Mustetiu, Speyer, Germany, 1995

O cultură care le învață pe femei să se evalueze prin înfățișare

Dificultatea apare atunci când o însușire devine principala măsură a propriei identități. Frumusețea devine ceva ce simte că trebuie să păstreze cu orice preț. Iar alte calități, uneori mult mai importante pentru viața pe care urmează să și-o construiască, primesc mult mai puțină atenție.

Desigur, această convingere nu se formează în mod izolat. Trăim în societăți în care frumusețea fizică este promovată, evaluată și transformată permanent într-un produs comercial. Industria modei, companiile de cosmetice, agențiile de publicitate, industria divertismentului și, tot mai mult, rețelele sociale contribuie la modelarea ideilor noastre despre cum ar trebui să arate o femeie atrăgătoare. Suntem înconjurați de imagini cu chipuri tinere, piele fără imperfecțiuni, păr perfect aranjat și corpuri prezentate drept idealuri de frumusețe.

Un produs nou promite o piele mai netedă. Altul promite să corecteze ridurile. O nouă colecție vestimentară ne sugerează cum ar trebui să ne îmbrăcăm pentru a rămâne atrăgătoare. Există întotdeauna ceva de îmbunătățit, de ascuns, de întreținut sau de cumpărat. Iar în spatele multora dintre aceste mesaje se află un interes comercial evident.

Dacă o femeie ajunge să fie nemulțumită de înfățișarea ei, există o piață uriașă pregătită să-i ofere soluții. Industria frumuseții nu are nevoie ca fiecare femeie să se considere neatrăgătoare. Poate alimenta și teama femeilor deja considerate frumoase că, într-o zi, își vor pierde frumusețea.

Acest lucru mă face să mă întreb cât din ceea ce considerăm atrăgător ne aparține cu adevărat și cât am învățat din lumea care ne înconjoară.

În cartea The Beauty Myth (Mitul frumuseții), Naomi Wolf scria:

„Mitul frumuseții prescrie, de fapt, comportamente, nu înfățișări.”

Observația ei ridică o întrebare importantă. Sunt femeile încurajate doar să arate frumos sau sunt învățate și cum să se comporte, ce să prețuiască și câtă importanță să acorde evaluărilor din afară?

Cercetările din psihologie ne oferă câteva explicații. În 1997, Barbara Fredrickson și Tomi-Ann Roberts au formulat Teoria obiectificării (Objectification Theory). Ele au propus ideea că femeile care trăiesc în culturi unde corpul feminin este evaluat în mod repetat pot ajunge treptat să se privească din perspectiva unui observator exterior.

În loc să-și trăiască experiența corporală în primul rând din interior, o femeie începe să urmărească permanent felul în care arată în ochii celorlalți. Această autoobservare continuă poate contribui la anxietate, rușine și diminuarea conștientizării propriilor trăiri interioare.

Cum ajunge o fată să se privească atunci când imaginile din jur îi spun, zi de zi, cum ar trebui să arate? O analiză recentă, care a reunit 83 de studii cu peste 55.000 de participanți, a arătat că persoanele care se compară cu ceilalți pe platformele sociale tind să fie neliniștite sau chiar nefericite de felul în care arată.

Aceste cercetări ne ajută să înțelegem de ce înfățișarea poate deveni o componentă atât de puternică a identității, chiar și atunci când știm, la nivel rațional, că valoarea umană depășește cu mult frumusețea fizică.

Calitățile care nu primesc aplauze

Mă întreb câte femei cresc conștiente de frumusețea lor fizică, înainte de a-și descoperi capacitățile mai profunde. O tânără poate ști că are ochi frumoși, dar să nu fie conștientă de inteligența ei analitică. Poate primi complimente pentru siluetă fără să-și recunoască determinarea, independența sau capacitatea de a rezista în împrejurări dificile.

Nu pentru că frumusețea ar împiedica inteligența sau dezvoltarea personală. Firește că nu. Însă pentru că însușirile care primesc cea mai multă atenție pot deveni cele în care investim cea mai multă energie.

Ce se întâmplă cu părțile din noi pe care nimeni nu le observă?

Unele rămân neexplorate. Altele se dezvoltă în tăcere, prin experiențe dificile, fără să primească recunoaștere.

Am ajuns să cred că multe dintre cele mai valoroase calități pe care le avem sunt descoperite târziu, sau atunci când viața ne pune la încercare.

Curajul devine vizibil atunci când ne este teamă, dar continuăm. Inteligența se dezvoltă atunci când punem sub semnul întrebării ceea ce ni s-a spus. Independența crește atunci când învățăm să luăm decizii fără să depindem în permanență de aprobarea celorlalți. Compasiunea se adâncește atunci când înțelegem suferința, inclusiv pe a noastră.

Aceste calități nu vor atrage niciodată atenția imediată pe care o atrage frumusețea fizică.

Dar ele pot determina direcția unei vieți întregi.

Libertatea de a fi naturală

Viața în Australia mi-a oferit o altă perspectivă asupra frumuseții. Unul dintre lucrurile pe care le apreciez aici, în special în atmosfera plajelor din Sydney, este atitudinea relaxată față de înfățișare.

Desigur, standardele de frumusețe și presiunile sociale există și în Australia. Dar îmi place libertatea unui stil de viață în care să îmbraci o pereche de pantaloni scurți, să ai în picioare șlapi, să-ți pui ochelarii de soare și să pleci la plajă, poate fi mult mai important decât să porți tocuri înalte, o rochie perfectă, un păr impecabil aranjat și un machiaj elaborat.

Mă pot bucura pur și simplu de soare, de mare și de plăcerea de a fi în natură. Nu am nevoie ca cineva să-mi admire înfățișarea pentru a mă bucura de acele momente.

Găsesc ceva eliberator în această simplitate.

Corpul meu devine ceva prin care trăiesc și simt viața, în loc să fie ceva observat și apreciat din exterior. Alerg, înot și simt căldura soarelui. Apreciez tot ceea ce corpul meu îmi permite să experimentez.

Simt că și aceasta este o formă de frumusețe… libertatea de a te bucura de viață fără să te întrebi mereu cum arăți în ochii celorlalți.

Nu cred că femeile ar trebui să renunțe la haine frumoase, la machiaj sau la plăcerea de a se îmbrăca elegant. Continui să apreciez toate aceste lucruri.

Ceea ce contează acum pentru mine este libertatea de a le alege fără să simt că valoarea mea depinde de ele.

Ce se întâmplă când imaginea din oglindă începe să se schimbe?

Înfățișarea fizică se modifică de-a lungul vieții. Apar ridurile fine. Pielea își pierde o parte din elasticitate. Corpul răspunde anilor care trec mai repede decât ne dorim, schimbărilor hormonale, experiențelor și proceselor biologice firești ale maturității.

Aceste schimbări nu înseamnă că frumusețea dispare brusc. Dar ele pot reprezenta o provocare pentru o femeie care a învățat să-și asocieze valoarea cu tinerețea și frumusețea.

Ce se întâmplă când complimentele se răresc și chipul din oglindă nu mai seamănă cu cel din fotografiile de acum douăzeci sau treizeci de ani? În era digitală, e atât de ușor să netezim câteva riduri într-o fotografie și să ne spunem, pentru o clipă, că așa arătăm încă… Pentru o clipă, ne-am amăgit frumos.

Dacă admirația a devenit una dintre principalele surse ale valorii personale, îmbătrânirea poate fi resimțită ca pierderea a ceva mult mai important decât aspectul tineresc.

Poate fi trăită ca o pierdere a identității.

Drumul lung către recunoașterea propriei valori

Am împlinit 55 de ani. Privind în urmă, îmi dau seama cât de mult am muncit pentru a-mi construi o altă înțelegere despre mine însămi. Sentimentul propriei valori nu s-a schimbat brusc pentru că am ajuns la o anumită vârstă. S-a dezvoltat treptat, prin experiențe, greșeli, decizii dificile, învățăminte, lectură, prin scris și prin punerea sub semnul întrebării a unor convingeri mai vechi.

Am început să privesc mai atent femeia care a traversat acei ani.

Ce a ajutat-o să se ridice atunci când împrejurările erau dificile? Cum a găsit soluții atunci când nu știa ce urma să se întâmple? De unde i-a venit curajul? Ce capacități și-a dezvoltat fără să le recunoască importanța?

Am descoperit că aveam mult mai multe lucruri de apreciat decât calitățile pe care oamenii le admirau cândva în fotografiile mele.

Exista rezistență, curiozitate, bunătate, adaptabilitate și dorința de a construi o viață cu sens. Existau și vulnerabilități, temeri și răni emoționale care aveau nevoie de înțelegere, nu de judecată.

Scrisul a devenit una dintre modalitățile prin care am explorat aceste descoperiri.

În cărțile mele, printre care Prețul onoarei, Crâmpeie din viața unei femei, Între sărut și durere, Uitată printre străini și Scrisori pentru sufletul meu, m-am întors la experiențe inspirate din viața reală, explorând emoțiile, relațiile, identitatea și capacitatea omului de a se ridica din împrejurări dificile. Mă interesează omul din spatele întâmplărilor, resursele interioare care l-au ajutat să continue și sensul pe care îl poate da experiențelor atunci când le privește din nou, cu mai multă maturitate.

Cu cât am explorat mai mult aceste întrebări, cu atât mi-am dorit mai puțin ca identitatea mea să depindă de felul în care mă percepeau ceilalți.

Am vrut să mă cunosc dincolo de admirația sau judecățile lor. Și am vrut să apreciez femeia care am fost, inclusiv acele părți din ea pe care nimeni nu se gândise să le vadă.

Ce i-aș spune astăzi unei tinere

Dacă aș putea vorbi cu o tânără care începe să descopere că ceilalți o consideră frumoasă, nu i-aș spune să respingă complimentele.

Bucură-te de ele! Nu este nimic greșit în a-ți aprecia înfățișarea sau în a te simți bine atunci când cineva te consideră atrăgătoare.

Dar nu lăsa admirația să devină singura oglindă în care te recunoști.

Fii curioasă în privința inteligenței tale. Dezvoltă-ți discernământul. Descoperă în ce crezi, ce prețuiești și ce poți realiza. Învață să iei decizii, să-ți revii după dezamăgiri, să-ți protejezi demnitatea și să recunoști relațiile în care oamenii sunt interesați de mai mult decât înfățișarea ta.

Acordă atenție celor care te întreabă ce gândești și ce simți, cei care nu se rezumă doar cum arăți.

Și pune-ți întrebări care nu au nimic de-a face cu frumusețea. Ce sunt capabilă să învăț? Ce dă sens vieții? Ce calități m-au ajutat să trec prin experiențe dificile?

Cine sunt eu când ceilalți nu-mi acordă nicio atenție?

S-ar putea să descoperi că unele dintre cele mai remarcabile sau chiar fascinante lucruri despre tine nu au apărut niciodată într-o fotografie.

Femeia de dincolo de fotografie

Atunci când privesc fotografiile din tinerețe apreciez frumusețea tinerei care am fost. Dar acum văd și altceva. Văd o ființă care trecea prin experiențe ce aveau să o învețe curajul și independența. Văd emoțiile pe care încerca să le înțeleagă, să le aline, deciziile pe care nu le luase, capacitățile pe care nu și le descoperise și drumul pe care învăța să și-l croiască.

Mi-aș fi dorit să-i fi înțeles mai bine valoarea atunci.

Mi-aș fi dorit să fi recunoscut că acea tânără merita admirație nu doar pentru felul în care arăta… merita și pentru forța pe care o dezvolta în împrejurări grele pe care nimeni nu le putea vedea.

Astăzi pot să-i ofer acea apreciere.

Cred că asta înseamnă să învățăm să ne iubim pe noi înșine…  să ne dezvoltăm capacitatea de a ne recunoaște propria valoare fără să așteptăm ca altcineva să ne-o confirme.

Continui să văd frumusețea din fotografii… Dar mă interesează mai mult femeia care și-a trăit viața dincolo de cadrul lor.

Ea a fost întotdeauna mult mai mult decât ceea ce puteau vedea ceilalți. Doar că mi-au trebuit mulți ani ca să descopăr cât de mult.

Anișoara Laura Mustețiu – scriitoare română, literatură contemporană

Anișoara Laura Mustețiu este o scriitoare română, născută în Timișoara, a trăit 24 de ani în Germania și este stabilită din anul 2014 în Sydney. Scrie proză inspirată din întâmplări reale, romane de dragoste și de reflecție despre identitate, reziliență, dezvoltare personală și sensul vieții. Cu lucrări publicate în limba română, engleză, italiană și germană, îmbină literatura cu reflecții inspirate din psihologie, neuroștiință și filozofie. În calitate de scriitoare, editor‑șef al revistei Emoții și Lumină, redactor de radio, fondatoare a Clubului Româno‑Australian de Carte și participantă activă, pe scenă, la evenimentele culturale româno‑australiene din ultimii zece ani, contribuie la promovarea literaturii române pe plan internațional și la consolidarea dialogului intercultural. Cărțile ei, publicate în patru limbi, sunt disponibile în unele dintre cele mai prestigioase librării din lume — precum Harvard Book Store, Barnes & Noble sau librăria regală Hatchards din Londra — și pot fi găsite în majoritatea marilor orașe internaționale.

CEA MAI NOUA CARTE

UITATĂ PRINTRE STRĂINI

roman psihologic

Similar Posts